Petru cel Mare. Viața și lumea lui Book Reviews

AUTHOR
Robert K. Massie
SCORE
0
TOTAL RATINGS
40

Petru cel Mare. Viața și lumea lui by Robert K. Massie Book Summary

În lucrarea sa, care a câştigat premiul Pulitzer în 1981, Robert K. Massie prezintă detaliat viaţa acestui captivant personaj istoric şi evidenţiază evenimentele cruciale care au transformat un băiat într-o legendă, inclusiv călătoriile sale incognito prin Europa, curiozitatea sa de nepotolit faţă de obiceiurile occidentale, obsesia pentru mare şi constituirea măreţei flote ruseşti, modul în care a creat o armată de neînvins şi relaţiile sale cu cei pe care i-a iubit cel mai mult: Ecaterina, iubita sa tandră, şi Menşikov, prinţul fermecător şi lipsit de scrupule care a ajuns la putere prin intermediul prieteniei cu Petru. Un loc special în carte îl ocupă relaţia dificilă a lui Petru cu fiul său Aleksei, care a fost judecat şi condamnat la moarte în 1718.

Autorul nu neglijează nici viaţa politică, socială, culturală şi religioasă din Rusia pe parcursul jumătăţii secunde a secolului al XVII-lea şi primei părţi a secolului al XVIII-lea. Astfel, Massie îşi conduce cititorii în lumea rusească medievală şi premodernă schimbată iremediabil, uneori în mod violent, de reformele iniţiate de monarhul autocrat Petru cel Mare. Fie că sunt schimbări care au afectat în primul rând individul, precum obligativitatea tăierii bărbilor, sau iniţiative care au vizat consolidarea forţei statului, de exemplu, înfiinţarea marinei ruseşti şi a Sankt-Petersburgului, reorganizarea administrativă inspirată de modelul occidental, toate acestea au transformat Rusia medievală într-un stat modern. În acelaşi timp, multe dintre reformele din timpul lui Petru au avut o influenţă îndelungată asupra societăţii ruseşti.

Cartea lui Massie nu oferă doar o perspectivă internă a societăţii ruseşti, ci urmăreşte şi acţiunile lui Petru în planul politicii externe, la nivel european sau chiar global. Astfel, două dintre cele cinci secţiuni ale lucrării se ocupă de relaţiile Rusiei cu celelalte state europene. Poate cel mai important conflict din timpul domniei lui Petru a fost cel împotriva Suediei. În urma Marelui Război Nordic (1700-1721), Rusia a obţinut o serie de teritorii (Estonia, Livonia şi Ingria). Totodată, deznodământul acestui lung război a însemnat şi ascensiunea Rusiei la rangul de putere continentală.  Pe plan militar, însă, domnia lui Petru nu a fost scutită de eşecuri. Campania ţarului din Moldova, pornită împotriva Imperiului Otoman, s-a terminat prin înfrângerea de la Stănileşti (1711).

Nu de puţine ori, autorul american îi aduce în prim-plan pe actorii politici importanţi din Europa sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XVIII-lea. Regi, comandanţi militari, nobili, toţi sunt prezentaţi cititorilor, care pot astfel înţelege mai bine acţiunile sau atitudinile lor. Ţarul Aleksei, tatăl lui Petru, Ludovic al XIV-lea, Wilhelm de Orania, Carol al XII-lea, Augustus de Saxonia, ducele de Marlborough, prinţul Eugeniu de Savoia sau feldmareşalul Rehnskiöld se numără printre figurile ilustre descrise de Massie.

De regulă, atunci când analizează anumite perioade, istoricii pun accentul pe rolul proceselor şi al fenomenelor de lungă durată, lăsând cumva în umbră personalităţile excepţionale. Tocmai pentru a sugera impactul lui Petru cel Mare asupra istoriei Rusiei, în special, putem face apel la istoria contrafactuală şi să ne întrebăm: Cum ar fi arătat Rusia contemporană dacă n-ar fi existat Petru cel Mare?

👋 Do you love Petru cel Mare. Viața și lumea lui books? Please share your friends!

share facebook whatsapp twitter pinterest telegram email
Book Name Petru cel Mare. Viața și lumea lui
Genre Biographies & Memoirs
Published
Language English
E-Book Size 6.84 MB

Petru cel Mare. Viața și lumea lui (Robert K. Massie) Book Reviews 2024

💸 Want to send money abroad for free?

We transfer money over €4 billion every month. We enable individual and business accounts to save 4 million Euros on bank transfer fees. Want to send free money abroad or transfer money abroad for free? Free international money transfer!

💰 A universe of opportunities: Payoneer

Did you know that you can earn 25 USD from our site just by registering? Get $25 for free by joining Payoneer!

Please wait! Petru cel Mare. Viața și lumea lui book comments loading...

Robert K. Massie - Petru cel Mare. Viața și lumea lui Discussions & Comments

Have you read this book yet? What do you think about Petru cel Mare. Viața și lumea lui by Robert K. Massie book? Ask the bookpedia.co community a question about Petru cel Mare. Viața și lumea lui!

Petru cel Mare. Viața și lumea lui E-book (PDF, PUB, KINDLE) Download

Petru cel Mare. Viața și lumea lui ebook petru-cel-mare-viața-și-lumea-lui (6.84 MB) download new links will be update!

Petru cel Mare. Viața și lumea lui Similar Books

Book Name Score Reviews Price
Narrative of the Life of Frederick Douglass 4.5/5 740 Free
Down the Rabbit Hole 4.5/5 4,428 $16.99
Steve Jobs 4.5/5 20,993 $16.99
The Confessions of St. Augustine 4/5 323 Free
Fear 4/5 1,851 $13.99

Enhance sleep, vision, cognition, flexibility, energy, long-range health and more. Performance Lab CORE Formulas support all aspects of human performance, across all walks of life. Boosts work performance and productivity with nootropics for focus, multitasking under stress, creative problem-solving and more.

Other Books from Robert K. Massie
Book Name Score Reviews Price
Catarina, a grande 0/5 0 $7.99
Nicholas and Alexandra 4/5 148 $9.99
Dreadnought. Tom II 0/5 0 $6.99
Castles of Steel 4.5/5 43 $10.99
Dreadnought 4.5/5 49 $12.99

Summary of Petru cel Mare. Viața și lumea lui by Robert K. Massie

The Petru cel Mare. Viața și lumea lui book written by Robert K. Massie was published on 26 May 2016, Thursday in the Biographies & Memoirs category. A total of 40 readers of the book gave the book 0 points out of 5.

Free Biographies & Memoirs Books
Book Name Author Price
Porodica Kurt iz Mostara, historija i rodoslov Ahmet Kurt Free
The Life of Napoleon Bonaparte William Milligan Sloane Free
The Confessions of St. Augustine Saint Augustine Free
Christopher Columbus Mildred Stapley Byne Free
The Life of Kit Carson Edward Sylvester Ellis Free

Coinbase is the world's most trusted place to buy and sell cryptocurrency. Open an account today, and if you buy or sell $100 or more of crypto, you'll receive $10 worth of free Bitcoin!

Paid Biographies & Memoirs Books
Book Name Author Price
The Fund Rob Copeland $15.99
Maybe You Should Talk to Someone Lori Gottlieb $1.99
Maid Stephanie Land & Barbara Ehrenreich $11.99
Differ We Must Steve Inskeep $14.99
Lucky Me Rich Paul & Jesse Washington $13.99

Jasper is the generative AI platform for business that helps your team create content tailored for your brand 10X faster, wherever you work online.