Saracutul lui Dumnezeu Book Reviews
Saracutul lui Dumnezeu by Nikos Kazantzakis Book Summary
Sărăcuțul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oară în 1956, la Atena. Potrivit mărturiei lui Nikos Kazantzakis însuși dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viața romanțată a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne închipuim că le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greacă a biografiei sfântului Francisc alcătuită de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar în octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec călătorise în Italia fascistă, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului și îi dedicase apoi pagini emoționante în al său Jurnal de călătorie.
Sfântul Francisc, „sărăcuţul lui Dumnezeu“, este, aşa cum ni-l înfăţişează sensibilitatea şi ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâșnitei înfruntări dintre spirit și carne, a neobositei aspiraţii către mântuire, credință și dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creație –, a nesfârșitelor haruri, dar și a nesfârșitelor frământări și lupte interioare aduse de căutarea și practicarea statornică a virtuții. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea și misterul unei vieți sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de înspăimântătoare în splendoarea ei – viața unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză și iubire desăvârşită de Dumnezeu, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine și sfânt al lumii întregi.
Ilustrația copertei: Giotto, Sfântul Francisc predicând păsărilor
Book Name | Saracutul lui Dumnezeu |
Genre | Fiction & Literature |
Author | Nikos Kazantzakis |
Published | 03 May 2016, Tuesday |
Language | English |
E-Book Size | 1.13 MB |
Saracutul lui Dumnezeu (Nikos Kazantzakis) Book Reviews 2024
We transfer money over €4 billion every month. We enable individual and business accounts to save 4 million Euros on bank transfer fees. Want to send free money abroad or transfer money abroad for free? Free international money transfer!
Did you know that you can earn 25 USD from our site just by registering? Get $25 for free by joining Payoneer!
Download Link | Book Format |
saracutul-lui-dumnezeu-ebook.pdf | |
saracutul-lui-dumnezeu-ebook.epub | EPUB |
saracutul-lui-dumnezeu-ebook.kindle | KINDLE |
Saracutul lui Dumnezeu E-book (PDF, PUB, KINDLE) Download
Saracutul lui Dumnezeu ebook saracutul-lui-dumnezeu (1.13 MB) download new links will be update!
Saracutul lui Dumnezeu Similar Books
Book Name | Score | Reviews | Price |
Moby Dick | 4/5 | 2,442 | Free |
The Picture of Dorian Gray | 4.5/5 | 2,970 | Free |
Peter Pan | 4.5/5 | 4,227 | Free |
A Job From Hell | 4/5 | 3,997 | Free |
The Scarlet Letter | 4/5 | 4,422 | Free |
Enhance sleep, vision, cognition, flexibility, energy, long-range health and more. Performance Lab CORE Formulas support all aspects of human performance, across all walks of life. Boosts work performance and productivity with nootropics for focus, multitasking under stress, creative problem-solving and more.
Book Name | Score | Reviews | Price |
The Selected Letters of Nikos Kazantzakis | 0/5 | 0 | $57.99 |
Greek Passion | 0/5 | 0 | $11.99 |
The Last Temptation of Christ | 0/5 | 0 | $9.99 |
The Odyssey | 0/5 | 0 | $1.99 |
Report to Greco | 0/5 | 0 | $11.99 |
Summary of Saracutul lui Dumnezeu by Nikos Kazantzakis
The Saracutul lui Dumnezeu book written by Nikos Kazantzakis was published on 03 May 2016, Tuesday in the Fiction & Literature category. A total of 112 readers of the book gave the book 0 points out of 5.
Book Name | Author | Price |
Jane Eyre | Charlotte Brontë | Free |
250 Greatest Books Collection | Ernest Hemingway, Oscar Wilde, Aldous Huxley, James Joyce, Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Charlotte Brontë, William Shakespeare, Lewis Carroll, Louisa May Alcott, Mark Twain, Emily Bronte, Victor Hugo, Fyodor Dostoyevsky, Frances Hodgson Burnett, Charles Dickens, L.M. Montgomery, A. A. Milne, Alexandre Dumas, Leo Tolstoy, Nathaniel Hawthorne, Mary Shelley, Elizabeth Gaskell, Anna Sewell, Hermann Hesse, Miguel de Cervantes, Herman Melville, Bram Stoker, Sylvia Plath, Lyman Frank Baum, Jack London, Dante Alighieri, Joseph Conrad, Jonathan Swift, Niccolò Machiavelli, H.G. Wells, Franz Kafka, The Brothers Grimm, Kenneth Grahame, Jules Verne, J.M. Barrie, Thomas Hardy, Gustave Flaubert, George Eliot, Virginia Woolf, Theodore Dreiser, Nikolai Gogol, Émile Zola, Wilkie Collins, W. Somerset Maugham, Rudyard Kipling, Daniel Defoe, E. M. Forster, Edith Wharton, Henry Fielding, Robert Louis Stevenson, D. H. Lawrence, Fyodor Dostoevsky, Homer, Voltaire, Johanna Spyri, Ivan Turgenev, Samuel Richardson, Honoré de Balzac & William Faulkner | Free |
Short Fiction | Ernest Hemingway | Free |
Of Mice and Men | John Steinbeck | Free |
Finding Cinderella | Colleen Hoover | Free |
Coinbase is the world's most trusted place to buy and sell cryptocurrency. Open an account today, and if you buy or sell $100 or more of crypto, you'll receive $10 worth of free Bitcoin!
Book Name | Author | Price |
The Great Alone | Kristin Hannah | $11.99 |
North Woods | Daniel Mason | $13.99 |
The Seven Husbands of Evelyn Hugo | Taylor Jenkins Reid | $14.99 |
Where the Crawdads Sing | Delia Owens | $12.99 |
The Fearless One | Lori Foster | $9.99 |
Jasper is the generative AI platform for business that helps your team create content tailored for your brand 10X faster, wherever you work online.
Please wait! Saracutul lui Dumnezeu book comments loading...
Nikos Kazantzakis - Saracutul lui Dumnezeu Discussions & Comments
Have you read this book yet? What do you think about Saracutul lui Dumnezeu by Nikos Kazantzakis book? Ask the bookpedia.co community a question about Saracutul lui Dumnezeu!